Ministerul Agriculturii: 50 de milioane de euro disponibile pentru fermele familiale, din 15 iunie
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va deschide, la mijlocul lunii iunie, sesiunea de depunere de proiecte pentru dezvoltarea fermelor familial. Suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.
Sesiunea de depunere proiecte va fi deschisă pentru măsura 121 'Modernizarea exploataţiilor agricole' din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În cadrul sesiunii vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.“Propunerea pe care MADR o lansează va da şansa micilor ferme de familie care vor aplica în cadrul programului să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare membrilor familiei care trăiesc din agricultură. Fermele de familie pot avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea satului românesc. Avem obligaţia să le oferim şansa de a creşte şi de a deveni competitive pe termen mediu şi lung”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ferma de familie este o fermă care produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor. MADR are în vedere reducerea timpului de accesare a finanţării proiectelor fermelor de familie prin asigurarea, la o locaţie unică, a consilierii şi asistenţei, atât pentru obţinerea sprijinului prin PNDR cât şi a creditului.
Ministerul Agriculturii intenţionează să pună la dispoziţia potenţialilor beneficiari, cu titlu gratuit, proiecte model şi informaţii documentate tehnic pentru ferme de legume în câmp şi în spaţii protejate, ferme de vaci de lapte, ferme de creştere şi îngrăşare porcine şi ferme de găini ouătoare.
Sursa:
recolta.eu















