Proiect legislativ privind managementul îngrăşămintelor
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat, marţi, un proiect de ordin privind privind stabilirea unor măsuri aplicabile managementului îngrăşămintelor. Potrivit acestuia, se va constitui o Comisie interministerială pentru autorizarea îngrăşămintelor noi, a amendamentelor pentru sol şi a nutrienţilor, în vederea înscrierii acestor produse într-un registru unic naţional, cu menţiunea RO-ÎNGRĂŞĂMÂNT.
Potrivit proiectului de ordin, reţeaua oficială de testare a îngrăşămintelor noi, amendamentelor pentru sol şi a nutrienţilor pentru autorizarea acestora este organizată de Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti, denumit în continuare ICPA în colaborare cu institutele şi staţiunile de cercetare de profil, precum şi cu unele staţiuni zonale de cercetare agricolă, mentioneaza site-ul recolta.eu
ICPA este autoritatea desemnată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR, să execute testarea îngrăşămintelor noi, amendamentele pentru sol şi a nutrienţilor în Reţeaua oficială de testări, în vederea autorizării şi înscrierii acestora în Registrul electronic naţional.
Operatorii economici, care au solicitat testarea îngrăşămintelor noi, amendamentelor pentru sol şi nutrienţilor, în vederea autorizării, pun la dispoziţie ICPA, în mod gratuit, cantităţile de produse stabilite prin contract, pentru testarea în câmpuri experimentale.
Sursa:
recolta.eu















