Plante medicinale şi aromatice din România - Cornul Secarei

Cornul secarei a fost folosit în terapeutica empirică de prin secolul al XVIII-lea

Importanţă. Biologie. Ecologie

În anul 1782, J Taube evidenţiază efectul toxic al scleroţilor de cornul secarei.

Materia primă şi compoziţia chimică

Materia primă o constitue scleroţii. Produsul conţine numeroşi compuşi dibn care cei alcaloidici au importanşa cea mai mare. Scleroţii care conţin alcaloizi au hifele alcătuite din celule multinucleate, heterocariote (colorate diferit) iar cei lipsiţi de alcaloizi sunt de natură homocariotă (de culoare albă care nu se modifică în timp).

Principalii compuşi chimici sunt grupaţi în: a) compuşi nealcaloidici; aminoacizi liberi; aminoacizi componenţi ai fracţiunii petidice; amine; betaine şi alte substanţe azotate; glucide; ulei; substanţe colorante; b) alcaloizii cu structură mai simplă fiind structură alcaloizii clavnici, unii fiind precursori ai alcaloizilor lisergici activi farmacodinamic. Alcaloizii lisergici sunt împărţiţi în: de tip alcanol amidicsolubili în apă, de tip peptidic-insolubili în apă – foarte importanţi în terapeutică; grupa ergotoxinei; grupa ergostinei şi cei de tip valinic.

Utilizări

Cornul secarei a fost folosit în terapeutica empirică de prin secolul al XVIII-lea, iar în cea ştiinţifică, după izolarea alcaloizilor puri, pe la începutul secolului al XIX-lea. Alcaloizii sunt utilizaţi în obstretică, având proprietăţi ocitocice şi antihemoragice. Intră în componenţa unor medicamente reactivatoare ale circulaţiei cerebrale, periferice, etc.

Mai larg utilizaţi sunt alcaloizii din grupa ergotaminei, apoi cei din grupa ergotoxinei (sub formă hidrogenată pentru a le reduce toxicitatea), ergometrina, iar una dintre aminele biogene – histamina. Sunt numeroase produse farmaceutice obţinute în ţara noastră şi în străinătate pe bază de alcaloizi din cornul secarei. Dintre produsele româneşti amintim: Ergomet, Bergonal, Cofedol, Distonocalm.

Răspândirea

Cornul secarei este o ciupercă parazită, răspândită în Eurasia şi Africa de Nord. Ea se întâlneşte în toat zonele de cultură a secarei dar mai fecvent apare în zone cu umiditate mai ridicată primăvara şi vara.

Sistematică. Soiuri

Din cercetările întreprinse, în flora spontană de la noi din ţară, s-au identificat diferite tipuri de chemotaxonomii de Claviceps Purpurea componenta alcaloidă nefiind influenţată de planta gazdă. Stabilirea chemotaxonilor prezintă şi un important rol aplicativ, în domeniul selecţiei alcaloidice şi ameliorării tulpinilor destinate producţiei. Nu s-au putut delimita zonele geografice sau microcolimatice cu chemotaxoni specializaţi pe o singură grupare alcaloidică. La noi în ţară se cultivă tulpini de tip ergotoxinic şi de tip ergotaminic.

Ca plantă gazdă se foloseşte secara cultivându-se în acest scop soiurile zonate în ţara noastră. S-a constatat că pe triticale numărul scleroţilor formaţi în spice este mai mare şi cu un conţinut mediu de alcaloizi totali cu 30% mai ridicat decât cei formaţi pe secale cereale, în cazul infectării lor cu aceeaşi tulpină..

Particularităţi biologice

Cornul secarei este o ciupercă parazită pe secară şi pe alte graminee. În spic, în locul boabelor se formează scleroţii (organe de rezistenţă de 1-3 cm lungime şi 2-5 mm grosime, uţor curbaţi sau drepţi, muchiaţi, formaţi din împletirea mai laxă sau mai deasă a filamentelor ciupercii). La exterior sclerotul este de culoare negricioasă, cu nuanţe brune sau violacee şi alb-cenuţiu-violaceu în interior. În mod natural, scleroţii cad pe sol şi în forma aceasta rămân peste iarnă.

În ciclul evolutiv, în cursul unui an se disting două stadii: infecţia primară ţi infecţia secundară, amândouă fiind infecţii florale.

Primăvara, în condiţii favorabile de climă (temperatura şi umiditatea) pe scleroţi apar nişte formaţiuni în formă de gămălie, purpurii, lung pedunculate formate din ţesut stomatic. În strome se află periteciile (ca nişte butelii) de 275 – 300 x80 – 110 microni, iar în periteci se găsesc asce cilindrice. Ascosporii se eliberează din asce, prin osteolele de la suprafaaţa stromelor, sunt transportaţi prin vânt pe florile de secară (sau alte graminee) unde germinează formând scleroţi.

b) Infecţia secundară are loc în perioada înfloririi plantelor de secară. Pe pistilul plantelor unde a avut loc infecţia primară, pe miceliul ramificat se formează conidiofori cu numeroşi spori elipsoidali. Miceliul şi sporii sunt înglobaţi într-un lichid dulce care atrage insectele şi care asigură transportul sporilor la alte plante, făcându-se infecşia secundară repetată, în flori nefecundate, unde se dezvoltă un nou miceliu. În urma infecţiei primare şi secundare , în flori se dezvoltă sclerotul în locul bobului, în primele două săptămâni de la infecţie, având o consistenţă spongioasă şi o culoare albicioasă apoi după încă circa două săptămâni devine mai dens şi se pigmentează în negru cu nuanţe de negru-violet. Infecţia artificială a florilor se face cu conidii care se produc pe medii nutritive, eliminându-se deci, infecţia primară.

Cerinţele faţă de climă şi sol

Condiţiile favorabile pentru infecţia şi dezvoltarea ciupercii sunt cele cu primăveri răcoroase şi treceri lente spre vară. În timpul înfloririi secarei trebuie să fie 14-20 grade Celsius; umiditatatea relativă a aerului să nu scadă sub 50%; precipitaţiile între 450-800 mm ţi zona să fie ferită de vânturi puternice.

Se iau în considerare şi cerinţele specifice faţă de sol şi climă ale secarei, planta gazdă. Secara se cultivă pe soiuri cu textură mijlocie, drenate şi cu fertiliztate potrivită, pentru a preveni căderea plantelor.

Zonare

Cornul secarei are o mare plasticitate ecologică, întâlnindu-se spontan pe un areal foarte mare în ţara noastră. Noţiunile de zonare a culturilor de cornul secarei, în condiţii de infecţii artificiale, pe lângă zonarea plantei gazdă include şi zonarea tipului alcaloidic de tulpină. La noi în ţară, principalul centru de producţie al tulpinii de tip ergotoxiniceste nordul Moldovei, iar cel de tip ergotaminic în Podişul Transilvaniei.

Tehnologia de cultivare

Rotaţia. Amplasarea culturilor de secară pentru producţia de scleroţi se recomandă să se facă în afara asolamentului, pe cât posibil izolat, pentru a nu transmite infecţiile şi altor culturi sau altor graminee din pajişti, lângă păduri, ocrotită de curenţii puternici şi reci.

Fertilizarea.În funcţie de tipul de sol se stabilesc dozele optime de îngrăşăminte. Se recomandă aplicarea unor doze de 70-80 kg la hectar N şi 50-70 Kg/ha PO. Fosforul se aplică sub arătura adâncă, iar azotul două treimi toamna şi o treime primăvara. Nu se foloseşte azotul în doze mai mari pentru a evita căderea plantelor de secară.

Lucrările solului. Sunt cele obişnuite pentru secara de toamnă, urmărindu-se ca arătura de bază să se facă la adâncime de 25-28 cm cu cel puţin 3 săptămâni înainte de semănat, iar pregătirea patului germinativ, să se execute în preajma semănatului.

Sămânţa şi semănatul. Semănatul secarei pentru obţinerea de scleroţi se face toamna, în aceeaşi perioadă cu cea a culturilor pentru producţia de seminţe (25.IX – 05.X). Desimea trebuie să fie ceva mai mare decât la cultura pentru boabe, pentru a preveni înfrăţirea . Cantitatea de sîmânţă trebuie să fie de circa 200 kg la hectar. Se însămânţează la 12,5 cm între rânduri şi la 4-5 cm adâncime. Semănatul se face cu semănători universale în benzi late de circa 1,50 lăsându-se poteci de 0,5 m între benzi pentru inoculatul manual.

Lucrările de îngrijire. Se fac lucrări de îngrijire obişnuite în culturile de secară. Potecile dintre benzi se prăşesc mecanic.

Infectarea secarei. Se face când secara este în faza de burduf. Materialul de infectat aparţine unei tulpini cu însuşiri controlate. Producătorii primesc materialul de infectat în flacoane speciale, însoţite de instrucţiuni de folosire. Pregătirea suspensiei pentru infectare se face în ziua infecţiei. Pe gura unui buton de lemn se aşează o sită de fiergalvanizată, acoperită cu un tifon. Flacoanele cu boabele de secară infectate se golesc pe sită, se clătesc cu apă şi se varsăpeste boabe. Se adaugă apă curată peste boabe, frecând boabele între palme sub curentul de apă. Infectarea spicelor de secară, pe cale mecanică sau manuală, se face pe timp noros, dimineaţa sau seara.Maşina de infectat este deservită de un muncitor operator şi un tractorist putându-se realiza pe zi între 4-6 hectare. Pentru infectarea manuală se pot folosi plăci prevăzute cu ace şi plăci de pâslă. Se alcătuiesc echipe de 6 muncitori, doi purtători de stinghii, care conduc spicele pe un singur rân, doi care poartă găleţile cu suspensia de spori şi doi operatori care execută infecţia propriu zisă. Operatorii execută infectarea, propriu zisă, astfel: se înmoaie placa cu ace în suspensie, se scurge de surplus, apoi se înţeapă spicele de secară simultan, din interiorul alnului spre margini. La infectarea manuală la un hectar sunt necesare 9-10 echipe a 6 muncitori, plu 4-5 muncitori alimentatori şi 4-5 preparatori. Pec spicele infectateapar nişte picăturialbe, vâscoase, acestea atrag insectele care fac infecţii şi la alte spice de secară, în perioada înfloririi acesteia.

Recoltare. Condiţionare. Producţie

Ajunşi la maturitate se poate începe prima recoltare, culegându-se cu mâne numai scleroţii maturi, care se detaşează uşor din spice, cei tari şi care se sparg prin îndoire între degete. A doua recoltare se face cu circa o săptămână înainte de seceriş culegându-se toţi scleroţii. Culesul se face în săculeţe de pânză (de 1-2 Kg) cu o ramă de sârmă la gură şi cu o chingă trecută pe după gâtul muncitorului, pentru a avea libere amândouă mâinile. Un muncitor exersat culege până la 2 kg/zi scleroţi, dacă lucrează cu amândouă mâinile. La treieratul secareise mai poate obţineo anumită cantitate de scleroţi de obicei fragmentaţi. La recoltarea producţiei de corn de pe un ha de secară sunt necesare circa 140 zile – om.

Scleroţii recoltaţi se pun la uscat, pe cale naturală , în start subţire (la soare sau în încăperi aerisite) sau artificial, la temperatură de până la 35 grade Celsius (temperaturile mai mari scad conţinutul în alcaloizi). Randamentul de la uscare este de 1,3:1. După uscare scleroţii se ambalează în saci şi se ţin în încăperiuscate şi întunecate. Prelucrarea scleroţilor trebuie să se facă cât mai aproape de recoltare. Condiţiile tehnice de recepţie, la produsul din culturi, prevăd ca impurităţi maxim 1% scleroţi cu spărtură galben-brună, nu admit scleroţi atacaţi de insecte; corpuri străine organice, maxim 1,5 % cele minerale, maxim 0,5 %, umiditate, maxim 8%, iar ca principii active – ergotamina sau ergotoxina, minim 0,2 %. S-a constatat că scleroţii la umiditate de 9-10% nu-şi modifică conţinutul alcaloidic, propunându-se schimbarea limitei de umiditate de 8%.

Producţia de scleroţi este de 120 – 300 Kg/ha. Producţia de seminţe de secară se foloseşte în industrializare pentru spirt. Nu se poate folosi în hrana omului şi animaleleor deoarece poate produce tulburări de nutriţie. Alcaloizii din cornul secarei fiind toxici, se iau măsuri de protecţia muncii în toate operaţiile de recoltare şi condiţionare.

Daca ti-a placut sau te-a ajutat articolul nostru da-ne un like pe facebook!