Tripsul inului
Tripsul inului este un dăunător specific culturilor de in, cu o largă răspandire in Europa.
Dăunătorul a inregistrat, in ultima perioadă, creşteri ale densităţii numerice, in
zonele de sud şi sud-est ale ţării. Produce pagube in faza de creştere a plantelor, datorită fecundităţii ridicate a adulţilor, a dezvoltării rapide a larvelor şi a toxicităţii salivei lor.
Caracteristic tripsului este producerea bruscă a invaziilor şi a inţepăturilor pe frunze, flori şi fruncte, atacul fiind vizibil după o săptămănă de la zborul maxim al adulţilor.
Adulţii au corpul brun-cenuşiu, antenele brun-cenuşii, cu excepţia articolului al III-lea, care este galben deschis. Tibiile mijlocii şi cele posterioare sunt brune, iar tibiile anterioare galbene.
Pronotul este prevăzut pe marginea posterioară cu 3 perechi de peri inegali şi cu
o pereche de peri unghiulari posteriori, cei interni fiind ceva mai lungi. Corpul femelei măsoară 0,9 mm, masculii fiind mai mici. Oul măsoară 0,36 mm. Larva primară are corpul gălbui, cea secundară fiind galben portocaliu, de 1 mm lungime.
Prepupele şi pupele prezintă culoarea corpului mai deschisă comparativ cu larvele.
Tripsul inului prezintă o singură generaţie pe an. Insectele iernează in sol ca adult, de unde, primăvara, apar eşalonat, in funcţie de temperatură şi de gradul de acoperire al solului cu vegetaţie, respectiv a gradului de insolaţie. Incepănd de la sfărşitul lunii aprilie, cand temperatura atinge 12-13 grade, apar primii adulţi, iar inul se găseşte in faza de 4-6 frunze.
Infestarea culturilor de in poate avea loc şi la distanţe mari, tripşii fiind transportaţi de curenţii de aer cald din prima decadă a lunii mai. Deşi la ieşirea din iarnă raportul sexelor este egal, după imperechere masculii dispar rapid astfel că, in general, culturile de in sunt populate aproape in exclusivitate de femele.
Prolificitatea este de cca 50 de ouă, iar perioada de depunere a ouălor este de aproximativ 20 zile, eşalonandu-se de la sfărşitul lunii aprilie şi pană la inceputul lunii mai, cand femelele devin foarte active.
Ouăle sunt depuse izolat.
Incubaţia este de 7-9 zile, stadiul de larvă primară de 3-4 zile, cel de larvă secundară de 12 zile. De regulă, larvele işi termină dezvoltarea la inceputul lunii iunie, apoi se retrag in sol.
Este posibil ca o parte din populaţie să-şi prelungească diapauza cu incă un an, atunci cand condiţiile sunt nefavorabile.















