Pătarea brună şi frangerea tulpinilor – floarea soarelui
Sunt atacate tulpinile, frunzele, peţiolii şi mai rar capitulele.
Sunt atacate tulpinile, frunzele, peţiolii şi mai rar capitulele. Pe organele atacate apar pete brune, cu margini difuze, care se extind. Pe tulpini, mai frecvent in treimea inferioară, in jurul punctului de inserţie al peţiolului, apar pete brune-castanii, pană la 200 mm lungime şi 30 mm lăţime, care extinzandu-se inconjoară tulpina. In dreptul porţiunii afectate, la diferite nivele, ţesuturile din profunzime putrezesc, se dezorganizează, slăbind rezistenţa tulpinii care se frange.
La suprafaţa ţesuturilor afectate apar numeroase punctişoare brune, picnidiile ciupercii. Pe frunze se dezvoltă leziuni brune, care mai intai cuprind extremităţile uneia dintre cele trei nervuri principale, iar mai tarziu avansează in triunghi spre peţiol.
Leziunea este mărginită de o zonă galbenă şi poate cuprinde toată frunza.
Spre deosebire de pătarea neagră a tulpinii produsă de Phoma macdonaldi, petele au o culoare brună mai deschisă şi sunt lipsite de luciu metalic, cu marginile difuze.
Pe partea inferioară a calatidiilor se produc pete mari, brune, ajungand uneori şi la seminţe. In cazul unor atacuri puternice, intreaga plantă se brunifică şi se usucă.
Picnidiile brune-inchis, in general, sunt parţial imersionate in pseudostromă, de
obicei agregate, de multe ori solitare; ele sunt globuloase, de 120-366 μm, acoperite deseori de hife miceliene, prevăzute cu o osteolă prin care este eliminată o masă albă-crem, cu spori.
Ca mărime şi aspect nu există diferenţe intre picnidiile celor două specii. In cadrul genului Phomopsis se formează două feluri de picnospori: alfa şi beta. P. helianthi are frecvent picnospori beta, rareori picnospori de tip alfa, P. arctii, dimpotrivă, are frecvent picnospori alfa, rareori picnospori beta. Picnosporii de tip alfa sunt fusiformi sau eliptici, drepţi, incolori, bigutulaţi, unicelulari, de 4,8-21,2 x 2,0-5,7 (majoritatea 8,5-10,8 x 3,1-3,7) μm.
Picnosporii de tip beta sunt filiformi, hamaţi, sigmoidali, curbaţi, uneori drepţi, unicelulari, de 16,0-42,5 x 0,5-4,1 (majoritatea 22,3-25,8 x 1,5-2,5) μm, inconjuraţi de o masă mucilaginoasă, abundentă.
Periteciile de D. helianthi apar pe resturi de plante bolnave, după jumătatea lunii
noiembrie, cand temperaturile au coborat sub 00C şi timpul este umed, sau in vitro in culturi vechi C (circa 45 zile) pe mediul CGA. Periteciile sunt globuloase, de dimensiuni diferite, de 290-480 μm diametru, inconjurate de un perete format din mai multe straturi de celule groase, de culoare inchisă la exterior, cu un cioc lung pană la 260-850 (majoritatea de 350- 600) μm, subcilindrici, de aproximativ 170 μm la bază şi 100-150 μm in capătul apical.
Ascele sunt subclavate sau cilindrice, sesile, de 39-66 x 6,6-13,8 (majoritatea 50-8) μm; ascele conţin cate 8 ascospori biseriaţi neregulat, subeliptici, avand capete rotunjite, cu o septă, de 10,0-19,3 x 2,8-7,5 μm. Ascosporii pe un substrat umed işi măresc rapid dimensiunile ajungand pană la 20 x 8 μm, mulţi ascospori separandu-se in cele două celule.
Periteciile de D. arctii sunt sferice sau dorsoventrale turtite, cu gaturi mici care se prelungesc intr-un osteolum subţire, cilindric şi adesea curbat. Ascele sunt oblonge sau obclavate, sesile, de 40-50 x 6-8 μm, cu 8 ascospori dispuşi pe două randuri, fusiformi, ascuţiţi la capete, puţin curbaţi, bicelulari, de 10-14 x 2,5-3,0 μm, cu patru picături uleioase.
