Daunatorii cartofului - Nematodul tulpinilor şi bulbilor
Frunzele, in afară de faptul că prezintă o deformare evidentă sunt, de obicei, mai mici şi cu marginile ondulate.
Tuberculii infestaţi cu această specie (frecvent in asociaţie cu specia D. destructor), deşi prezintă simptome caracteristice de atac, totuşi in
cele mai multe cazuri, acestea pot fi confundate cu cele produse de putregaiul uscat (Fusarium spp.).
Prezenţa nematodului se manifestă la tuberculi prin descuamarea şi plesnirea tegumentului in zona de atac, prin secţionarea acestora se pot observa, de la periferie spre interior, zone de culoare de la cenuşie-plumburie (reprezentand partea dintre ţesutul sănătos şi cel atacat) pană la brună inchis (respectiv partea atacată şi putrezită a tuberculului), in această zonă se instalează frecvent numeroşi reprezentanţi ai nematozilor şi ciupercilor saprofage. Pe organele aeriene ale cartofului se pot observa simptome asemănătoare intalnite şi in cazul altor specii de plante cultivate şi spontane, respectiv inhibarea creşterii, deformarea şi ingroşarea tulpinilor.
Adultul are lungimea corpului aproximativ de 1 mm. Ouăle nu depăşesc 0,1 mm
lungime, iar dimensiunile corpului la larvsele tinere, imediat după eclozare, ajung pană la maximum 0,3 mm.
Ciclul biologic al speciei D. dipsaci se desfăşoară, in general, in interiorul organului atacat. Femela fecundată poate depune 200-500 ouă, chiar la temperaturi mai scăzute, comparativ cu alte specii de nematozi, temperatura optimă pentru depunere fiind de 13-180C.
Dezvoltarea larvară se desfăşoară in 4 stadii larvare. Longevitatea adulţilor in interiorul plantelor durează in general 45-73 zile. Dezvoltarea şi reproducerea nematodului au loc in spaţiile intercelulare ale parenchimului ţesuturilor tuberculilor de cartof, unde la anumite intervale se succed cateva generaţii. De obicei, larvele mai in varstă părăsesc organele plantei iniţiale şi se deplasează in căutarea de noi plante- gazdă, in caz de ofilire sau de pieire a plantei-gazdă, nematodul pătrunde in sol, unde poate supravieţui 12-8 luni, iar in stare de anabioză chiar mai mulţi ani.
Manifestă o rezistenţă foarte mare la temperaturi scăzute, fără a se inregistra o diminuare evidentă a populaţiilor in timpul iernii.
