Apicultura

Apicultura, ca ramură a zootehniei studiază biologia şi tehnologia creşterii şi exploatării albinelor în scopul obţinerii produselor apicole şi polenizării plantelor entomofile.

Faţă de posibilităţile de care dispune România, efectivul de stupi de albine şi producţia apicolă ar putea creşte substanţial, mai ales că această ramură nu necesită investiţii mari, iar Legea Apiculturii oferă facilităţi însemnate apicultorilor.

Conform documentelor istorice, în sec. al XIII-lea doar în Moldova şi Muntenia existau peste un milion de stupi. În 1989 în România erau 1 418 000 de stupi, iar în anul 2000 doar 614 mii, mai puţin cu 800 000 de stupi. Deci posibilităţile sunt enorme.

Una din cauzele care au dus la această situaţie a fost şi lipsa manualelor necesare calificării stuparilor.

Cartea „Apicultura“ vine tocmai în întâpinarea acestei nevoi de documentare atât a stuparilor începători cât şi a celor avansaţi, constituindu-se într-un veritabil Manual al apicultorului.

Apicultura s-a impus prin rafinamentul şi calitatea produselor sale folosite pentru hrana şi sănătatea omului, dar mai ales ca verigă importantă a lanţului trofic sol-plantă-albină-produs apicol-om. De asemenea nu trebuie neglijat rolul economic al stupăritului, albinele contribuind la mărirea producţiilor vegetale prin acţiunea de polenizare, fiind în acelaşi timp un adevărat barometru al echilibrului ecologic în natură.

În definirea rolului economic al creşterii albinelor trebuie plecat de la faptul că nectarul şi polenul florilor reprezintă resurse naturale foarte importante, care fără prezenţa albinelor s-ar pierde, neexistând nici o altă posibilitate de preluare a acestora. La aceasta trebuie adăugată valoarea produselor apicole pentru hrana şi sănătatea oamenilor, precum şi contribuţia albinelor la creşterea producţiilor agricole prin polenizare.

Mierea de albine reprezintă un aliment excelent cu mare valoare nutritivă, biologică şi energetică, uşor asimilabil, cu reale proprietăţi biostimulatoare datorită conţinutului în substanţe antibiotice naturale, fermenţi, vitamine şi elemente minerale.

Ceara de albine serveşte la confecţionarea fagurilor artificiali şi ca materie primă în industriile electrotehnică, electronică, optică, cosmetică, farmaceutică, lacurilor şi vopselelor etc.

Celelalte produse apicole: polenul, propolisul, lăptişorul de matcă, apilarnilul şi veninul de albine sunt extrem de apreciate pentru proprietăţile lor terapeutice şi biostimulatoare.

Contribuţia albinelor la creşterea producţiilor de fructe, seminţe şi legume este excepţională datorită polenizării plantelor entomofile. Valoarea sporurilor de recoltă ca urmare a polenizării plantelor cu ajutorul albinelor întrece de 10-15 ori valoarea produselor apicole obţinute. Levin afirma că polenizarea culturilor agricole de către albine, numai în S. U. A, depăşeşte valoarea de 10 miliarde dolari, iar valoarea totală a culturilor şi a mărfurilor la care albinele contribuie prin polenizare, se ridică la impresionanta sumă de peste 19 miliarde de dolari.

Din punct de vedere ecologic albinele sunt considerate resurse biologice de importanţă vitală. Ca urmare a polenizării, albinele deţin un rol esenţial în perpetuarea şi supravieţuirea a numeroase specii vegetale de pe suprafaţa Pământului. Pimentel afirma că circa 20 000 de specii de plante depind de albine pentru polenizare. Dispariţia din ecosistem a atâtor specii fără polenizarea cu ajutorul albinelor ar constitui o pierdere enormă pentru mediul înconjurător. Datorită efectului în cascadă dat de polenizarea plantelor, se apreciază că aproximativ 10% din producţiile de lapte şi carne obţinute în lume depind într-un anumit fel de activitatea albinelor, bovinele şi ovinele transformând materia vegetală obţinută în urma polenizării de către albine.

Din aceste motive, albina este considerată a fi unul din cei mai importanţi senzori ai poluării mediului, fiind situată pe locul IV într-o clasificare făcută de organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care omul este avertizat în vederea luării unor măsuri pentru evitarea degradării naturii. Albinele reprezintă, în acest fel, un adevărat barometru al gradului de stabilitate ecologică.

Nu trebuie neglijat nici rolul social al albinelor reprezentat de valoarea alimentară, energizantă şi terapeutică a produselor apicole, precum şi asigurarea de locuri de muncă direct sau indirect, în amonte sau în aval de apicultura. Multe ramuri ale agriculturii nu pot exista fără albine, motiv pentru care apicultura ca îndeletnicire nu trebuie privită numai prin avantajele materiale ale apicultorului ci şi prin avantajele socializate pe care albinele le aduc economiei naţionale.