Un tanar octogenar de 20 de ani
In spritul lui Nae Catavencu, voi folosi un titlu non-sens, sperand ca voi, cititorii, ma cunoasteti in de-ajuns de bine incat sa nu credeti ca sunt tampit.
Asadar, va sunt dator cu niste explicatii, mai ales daca ati remarcat absenta mea din ultimele zile. Desi nu voiam sa scriu despre asta vreodata, din motiv ca mi se pare de o cocalareala absoluta, merg la sala. Da, treceti peste. Ei bine, asa se face ca intr-o zi de marti, adica ras-alaltaieri, in timp ce imi efectuam constiincios si sarguincios exercitiile pentru PICIOARE, am facut intindere la SPATE. Da, stiu, pare imposibil, dar credeti-ma ca e al dracu’ de posibil si de dureros.
Cu o agonie crancena m-am tarat de la sala pana in casa, singurul meu noroc fiind ca distanta e de 20 de metri, iar blocul meu are lift. Dupa ce mi-am dat seama, cateva ore mai tarziu, ca durerea nu dispare, iar plamanii mei incep sa se vestejeasca din pricina ca nu mai puteam respira de durere (iar singurul mod in care putea sa sorb putin aer era in pozitia mătanie), am decis sa merg la urgente. Din dorinta de a nu ma autopanica si mai mult decat eram deja, nu am apelat la 112-89-89, ci la amicul Marius, mentionat in trecut cu numele de cod “Profesorul“. Asadar, cu masina din dotare si profesorul pe post de sofer, am ajuns in parcarea Salii Thalia, de unde, schiopatand, vaicarindu-ma si mergand ca cersetoarea aia vesnica si prefacuta de la Kaufland, Lidl, Baumax sau alt magazin mare, am intrat in spital. Dar nu inainte de a urca vreo 60 (sau cate or fi) de scari.
Ajunsi in holul institutiei, portarul, cu o fizionomie clasica a portarului roman, adica batran, cu burta si atitudine de Rockstar, ma anunta superior ca puteam foarte bine sa intru cu masina in curtea spitalului si imi era mult mai usor…
SERIOS???? Pai, daca intrarea in spital nu era ascunsa pe o straduta laturanlnica, PROBABIL ca am fi stiut si noi, muritorii de rand, cum se face accesul in distinsa institutie publica.
Astfel, dragi cititori, daca veti avea vreodata nevoie de ingrijiri medicale, nici sa nu va ganditi ca intrarea in Spitalul Judetean Sibiu se face prin FATA. Veti face greseala vietii dvs. Ci, dintr-o inspiratie macabra, conducerea a hotarat (probabil ca de foarte – foarte mult timp) ca intrarea sa se faca pe usa din spate, ca sa pastram viu spiritul tâmp romanesc, dar nu si pe cel al pacientului.
Ei bine, trecand peste aspectul asta si peste faptul ca a trebui sa strabat cateva sute de metri pana sa ajung la destinatie (prin corpul principal, curte si apoi corpul urgente), odata ajuns… am stat. Am astepta pe un scaun o buna bucatica de timp, iar apoi, intr-un final am fost strigat: “CRISTEA! CRISTEA GHEORGHE! ”
Incapabil sa mai protestez in privinta numelui extrem de incorect, m-am scurs pana la locul indicat, fara sa fiu ajutat de vreunul dintre internii cei tineri si desigur prosti (unul dintre ei se dadea pe gresie ca pe gheata… damn), apoi m-am asezat din nou. Am fost rugat sa indeplinesc un act de striptease, timp in care o super-hot asistenta (fix ca in filmele ALEA) imi punea o mie de intrebari la foc automat, iar eu, cu respiratia taiata de durere, nu puteam sa vorbesc absolut deloc.
Dupa o injectie extrem de dureroasa -de parca mai aveam nevoie de asa ceva- mi s-a spus sa astept ca sa-si faca putin efectul. Trec peste detaliile mai putin importante, precum momentul in care am ramas cu buca goala in timp ce doctorul si asistentii se amuzau pe seama mea, probabil pentru ca stateam ca si cum tocmai am fost abuzat, sunt sigur ca nu va intereseaza.
In timp ce asteptam cuminte pe un scaun, un alt pacient, mult mai RUPT decat mine, insa din cu totul alte motive, avea un dialog interesant cu una din doctorite. Ceea ce il intriga pe dansul era faptul ca era trimis acasa.
Dupa ce, in final, am ajuns acasa pe la miezul noptii, am constatat ca durerea imi dispare la fel cum dispar banii la inceput de luna, cand ii dau pe facturi. A doua zi mare mi-a fost mirarea cand am putut sa ma ridic si sa stau drept, respir, vorbesc.
Ieri eram intr-o forma nemaipomenita, iar durerea incredibila se transformase intr-o senzatie neglijabila de febra musculara si nimic mai mult. Ba chiar am hotarat sa ma prezint la balul bobocilor, organizat de studentii din anisorul 2 pentru aia din anisorul 1, de la mine din departament. Doamne, cat iubesc sa ma leg de chestia asta!
Dupa cateva ore in care m-am bâțâit intr-o maniera evident sublima, ies din club si ma indrept spre voiture-ul inghetat bocna. Vrand sa curat geamul pe interior, ma intind cu mana dreapta spre dansul. In acel moment cred ca va puteti si voi da seama ce mi s-a intamplat. Drumul pana acasa a fost o adevarata provocare, ca sa nu mai vorbesc de dezbracat si dormit. Durerea revenise in forta.
Acum, insa, incepe sa dispara din nou, mai ales ca iau medicamentele si ma ung cu Fastum Gelul procurate special pentru asa ceva, de pe reteta unui anume Cristea Gheorghe.
Calare pe porc, va doresc o seara buna.
Mai multe povesti pe teoriataranului.ro
Daca ti-a placut povestea de pe iarmarok, da-ne un like pe facebook!
