Vecinii lui Cîrstea
Oriunde am locui, tot se intampla odata si-odata sa dam de niste vecini ciudati, galagiosi sau nesimtiti. In cazul meu, ma bucur din plin de toate cele 3 tipuri.
Pe etajul meu, locuiesc o batranica singura, un vâlcean, o familie cu un copil mic si o alta familie care sta cu soacra, o soacra tare retrasa si aparent paranoica. De-asupra sta o alta familie cu un infant, dar despre aia va povestesc la final.
Incep cu varstnica: desi nu am vazut sa mai iasa sau sa intre altcineva in afara de ea in apartament, (ajungand la concluzia ca e fie vaduva, fie divortata), in mod constant aud o bormasina care da gauri in pereti, cam odata la o saptamana-doua. Ori isi cheama doamna un mester, ori are chiar ea scule profesionale. Cand ne intalnim ne salutam reciproc, dar in rest nimic neobisnuit.
Cu Valceanul nu dau ochii deloc, asta pentru ca nu e aproape niciodata acasa, fiind probabil ocupat cu slujba sa de asasin platit.
Familia care locuieste cu soacra nu o prea cunosc, i-am vazut de prea putine ori. Cine stie, soacra poate e un mic tiran si nu-i lasa sa iasa din apartament. Dar, ori de cate ori ma intalnesc cu ea, isi lasa privirea in pamant, transmitandu-mi expres ca nu vrea sa ma salute sau sa fie salutata. De frica, ma conformez.
Cealalta familie si ultima de pe culoar are un copil mic si, daca nu ma insel, si cu ei locuieste soacra, dar o soacra mult mai sociabila, la prima vedere. Sunt singurii care saluta fara sa trebuiasca sa ii salut eu primul si tin usa daca ma vad apropiindu-ma de iesire. Aseara, intalnindu-ma cu tatal si copilul, am auzit cum il invata pe ala micu’ sa numere in engleza, la fiecare scara pe care o urca: one, two, three, four…. Copilul e prea mic sa fie capabil de o pronuntie prea buna, dar kudos pentru efort.
In final, va vorbesc despre aia de de-asupra. Familie cu un singur copil, care uneori tipa ca un bebelus, alteori ca un copil de 3-4-5 ani. In casa lor mereu cade ceva pe parchet, la un interval de 15-30 de minute. Uneori in mod continuu. De altfel, asa m-am si trezit astazi, cu o bubuitura venita de sus. Dar nu e prima oara, m-am obisnuit, la fel cum m-am obisnuit si cu clopotele imposibile ale bisericii de lemn de vizavi, biserica cu 4 enoriasi, enoriasi care simteau ca nu mai incap in biserica de 8 metri si, prin urmare, s-au apucat sa construiasca ditamai catedrala. Revenind la vecinii de sus, sunt tot aia care m-au inundat intr-o seara, de credeam ca ploua in casa si despre care v-am povestit si pe facebook.
Pe restul locatarilor nu ii cunosc si, chiar daca ne intalnim, nu multi stiu a da ziua buna. Ooooricum, am vrut sa scriu despre subiect ca sa ma destainui si ca sa mai fie ceva activitate aici, ca in ultima vreme a cam batut vantul golomoate din alea ca in Westernuri.
Calare pe porcul zburator, howdy!
Daca ti-a placut povestea de azi, da-ne un like pe facebook!
